|
|
Curs Responsabil de Mediu (cod COR 325710) CADRU LEGAL Persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului organizează structuri proprii specializate pentru protecţia mediului in conformitate cu Ordonanta de Urgenta nr.195 din 22 decembrie 2005 privind Protectia mediului art. 94 lit d) In conformitate cu prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor, atat pentru persoanele fizice cat si pentru persoanele juridice, se instituie obligativitatea numirii unui responsabil cu verificarea îndeplinirii îndatoririlor prevăzute în : Art. 22 al. 3: “Deţinătorii/Producatorii de deseuri persoane juridice, comerciantii, precum si operatorii economici prevazuti la alin.2, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevazute de prezenta lege sau sa se delege aceasta obligatie unei terte persoane”. Art. 22, al.4: “ Persoanele desemnate, prevăzute la alin.3, trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”. DESCRIEREA OCUPATIEI Program de formare profesională organizat în conformitate cu OUG 195/2005 Art. 94, lit.d), cara prevede obligativitatea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului de a organiza structuri specializate pentru protecţia mediului și Legea 211/2011 privind Managementul Deșeurilor. TEMATICA Organizarea departamentului de protectia mediului Notiuni generale de protectie a mediului Identificarea problemelor de mediu ale organizatiei Studii de impact, Bilanţuri de mediu, Evaluarea riscului Monitorizarea factorilor de mediu: cerinte de monitorizare, ghidul de monitorizare, normative privind nivelurile de poluare acceptate, cerinte de raportare Inspectia de mediu Conservarea biodiversitatii si arii naturale Cerinte privind conformarea in domeniul protectiei atmosferei, protectiei solului, gospodaririi apelor, deseurilor si a substantelor periculoase Managementul de mediu Sistemul de management de mediu, politici de mediu, aspecte semnificative de mediu, actiuni preventive si corective, instruirea si constientizarea personalului, standardul de mediu 14001. COMPETENTELE RESPONSABILULUI DE MEDIU Abilitatea de a evalua impactul de mediu produs de societate, acţionând în sensul diminuarii/ eliminarii lui. Intocmirea documentatiilor de mediu necesare obtinerii avizelor de mediu, autorizatiilor de mediu Intocmirea raportarilor periodice solicitate de autoritatea de mediu. TRAINER Specialisti in domeniu din cadrul Autoritatilor de Mediu. PROGRAM CURSURI 40 ore desfasurate pe parcursul a 5 zile de curs.
CERTIFICARE
La finalizarea sesiunilor de instruire se elibereaza certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei si Autoritatea Nationala de Calificari, participantilor la curs care fac dovada absolvirii de studii superioare finalizate cu diploma de licenta (adeverinta de sustinere a examenului de licenta). TAXA DE PARTICIPARE - 850 lei/pers. si include mapa de curs, suportul de curs in format electronic si pe suport listat, certificatul de absolvire in ocupatia „Responsabil de Mediu” pentru participanții la instruire care fac dovada absolvirii de studii superioare finalizate cu diploma de licenta sau adeverinta, pauzele de cafea. DISCOUNT-URI 05% pe zi x numarul de zile ramas de la inscriere si pana la data inceperii cursului
| | |
Cosul de cumparaturi |
Este gol. | |
|